Liceul cu Program Sportiv din localitate a găzduit, astăzi, Cercul Pedagogic al profesorilor de educație fizică și sport.
Sub un cer posomorât, cu grade celsius aproape de limita minimă, domnul profesor Cristian Priescu a demonstrat asistenței, cu o generație 2013-2014, că sportul rege nu le este necunoscut, dar și, în special, că temele alese nu reprezentau o necunoscută viitorilor performeri. Cel de-al doilea interval al activității a fost completat, in Amfiteatrul instituției, de referatul doamnei profesoare Simona Elena Rovența, tema fiind „Forța – factor condițional în dezvoltarea capacității de performanță”.
Subiectul prezentat s-a dovedit foarte util pentru completarea bagajului teoretic al profesorilor de educație fizică și sport cu specializări în handbal, fotbal, atletism, baschet și lupte.
[11:39, 19.11.2025] Radu Costel: Invitați la acest Cerc Pedagogic au fost doamna inspector de specialitate, Adriana Dănciulescu, dar și domnul Dan Vasilică, specialist care și-a susținut cercetările cu un discurs foarte complex pe baza temelor teoretice din portofoliul doamnei profesoare Simona Elena Rovența.











